Sunt obligați nesindicaliștii să achite prestațiile sindicatelor?

Numărul salariaților români declarați este de vreo 4,8 milioane. Câți dintre ei sunt înscriși în sindicate: 10%, 15% sau 20%? Chiar și marilor confederații sindicale le este greu să afle răspunsul la această întrebare, pentru că multe dintre organizațiile sindicale nu își declară efectivele reale.

Tehnologia - adversarul sindicalizării
Cert este că din 1990 încoace, gradul de sindicalizare al lucrătorilor români este în continuă scădere. Fenomenul nu este specific doar României. În multe alte state ale lumii se întâmplă același lucru.
De vină sunt schimbările profunde în economia ultimilor 60 de ani. Sub impactul noilor tehnologii, societatea industrială dominată de sistemul lucrului la bandă a predat ștafeta către societatea bazată pe servicii și pe informație. În plan micro, mamuții industriali au cedat teren în fața regimentelor de întreprinderi mici și mijlocii, mult mai dinamice, mult mai mobile și mai eficiente. Odată cu aceasta, cele mai multe dintre concentrările de forță de muncă ce stau la baza organizării sindicale au dispărut. Astfel, sindicatele au slăbit din punct de vedere numeric.
Viitorul va consacra atomizarea economiei. Supremația IMM-urilor, a lucrului la domiciliu, pe bază
de convenții civile ori de contracte de prestări de servicii ar putea însemna moartea mișcării sindicale, care va deveni nu doar imposibilă, ci și inutilă. Până atunci, societatea va trebui să-și găsească alte mecanisme pentru armonizarea intereselor salariaților cu cele ale patronilor.
În prezent, sindicatele românești încearcă să recâștige terenul pierdut, dar e limpede că nu pot reface efectivele avute în urmă cu zece sau douăzeci și care constituiau adevărata lor forță. Necazul este că, odată cu scăderea numărului de membri, s-au redus dramatic și veniturile, care se bazează în cea mai mare măsură pe cotizații. Iar când banii sunt puțini, organizațiile sindicale nu mai au nicio vlagă.

Argumente contra
În contractul colectiv de muncă la nivel național, pe anii 2007 -2010, mișcarea sindicală a reușit să impună o soluție la spinoasa problemă financiară. Astfel, la articolul 103, se precizează următoarele: "În contractele colective de muncă încheiate la nivel de unitate de către sindicate în numele salariaților, părțile contractante vor conveni, printr-o clauză expresă, ca salariații asupra cărora se întind efectele contractului colectiv de muncă negociat, alții decât membrii de sindicat, să plătească o contribuție pentru desfășurarea negocierilor colective, care să nu fie mai mică de 0,6% din salariu dar care să nu depășească valoarea contribuției sindicale. Aceasta contribuție urmează a forma un fond separat utilizat exclusiv pentru pregătirea și desfășurarea negocierilor colective."
La nivelul unităților, părțile reușesc, în prea puține cazuri, să introducă o asemenea clauză în contractele colective de muncă. Primii care se opun sunt salariații nesindicalizați, care nu înțeleg de ce trebuie să achite o contribuție unei organizații din care nu fac parte. Aceasta ar fi ca și cum ar plăti cotizația la sindicat. Or, spun ei, în acest caz li se încalcă dreptul constituțional la liberă asociere.
Pe de altă parte, nu se înțelege de ce măsura ar trebui aplicată discriminatoriu, doar la firmele în care există sindicate. Oare se dorește pedepsirea salariaților neînregimentați pentru că s-au organizat sindicate în unitățile lor? Cu o motivație asemănătoare, mare parte dintre patroni resping clauza în discuție.

Argumente pro
Liderii sindicali continuă să se lupte pentru impunerea acestei contribuții. "Ea reprezintă, în fapt, plată pentru prestațiile sindicale și de care beneficiază toți salariații, indiferent că sunt sau nu membri de sindicat, respectiv: negocierea contractelor colective de muncă și acțiunile întreprinse pentru a asigura respectarea lor" – afirmă Petre Costel, președintele Federației Naționale a Sindicatelor Portuare. Liderul portuarilor preci-zează că organizația pe care o conduce cheltuiește în fiecare an sute de milioane de lei vechi cu avocații, în procesele care vizează respectarea prevederilor contractelor colective de muncă din unitățile portuare. Negocierea lor este, de asemenea, deosebit de costisitoare, întrucât trebuie plătiți experții și acoperite cheltuielile de deplasare, cele cu birotica și altele. De asemenea, trebuie asigurat fondul de grevă, de care beneficiază toți participanții la acțiunile revendicative, indiferent că sunt sau nu membri de sindicat.
Controversa pe această temă este departe de a fi tranșată. Ea a revenit în atenția opiniei publice odată cu reluarea negocierilor colective din economie. Până una alta, cei ce se opun aplicării măsurii sunt mai mulți decât cei înregimentați în sindicate, iar numărul lor tinde să crească.